sajujirugi-albul

Serbarea Nasterii Domnului Isus

Cum arată cerul? Există cu adevărat un cer?

Întrebare: „Ce înseamnă că Biblia este «inspirată» (aşa cum pretinde?)”

Răspunsul nostru: Aşa cum un angajator desemnează ce slujbă să facă fiecare angajat, tot aşa şi Dumnezeu a delegat scrierea Bibliei mai multor persoane de-a lungul istoriei, pentru ca mesajul mântuirii Sale să poată fi cunoscut pe tot pământul.

Moise a scris primele cinci cărţi ale Bibliei, relatând ce s-a petrecut în acea periodă de timp. Isaia a consemnat ceea ce i-a cerut Dumnezeu să le spună israeliţilor. Ieremia a înregristrat toate situaţiile în care le-a vorbit israeliţilor şi reacţiile lor la mesajul său. Matei, Marcu, Luca şi Ioan au scris despre viaţa şi învăţăturile lui Iisus. Şi aşa mai departe.

În total avem 40 de scriitori diferiţi, care au scris de-a lungul unei perioade de timp foarte îndelungate (1500 de ani) şi care au provenit din zone geografice diferite. Totuşi, modul în care L-au descris ei pe Dumnezeu şi mesajul lor despre cum putem să-L conoaştem pe acest Dumnezeu sunt aceleaşi.

Luat literal, termenul „inspirată” înseamnă „insuflată de Dumnezeu” sau „de la Duhul lui Dumnezeu”. Dumnezeu a fost totalmente implicat în acest proces. El se aseamănă cu munca de colaborare a doi scriitori (Dumnezeu fiind autorul principal, iar apoi fiecare dintre autorii umani). Dumnezeu i-a îndrumat în legătură cu ce să spună, ce să scrie şi ce să includă.

Cu toate că Dumnezeu lucra prin aceşti autori umani, în multe cazuri stilul lor scriitoricesc unic şi expresivitatea lor sunt evidente. De exemplu, scriitorii Evangheliilor (care au scris despre viaţa şi învăţăturile lui Iisus) au fost Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Toţi aceştia au scris despre ceea ce a făcut şi a spus Iisus, dar fiecare dintre ei a accentuat diferite lucruri. Ioan a zăbovit mai mult asupra a ceea ce a spus Iisus cu privire la dumnezeirea Sa. Matei şi Luca au insistat mai mult asupra evenimentelor care au avut loc la naşterea Sa. Marcu a scris doar un scurt rezumat al vieţii Sale.

Mai jos găseşti câteva pasaje din Biblie, care arată în mod clar că autorii umani au fost călăuziţi de Dumnezeu cu privire la ce să scrie:

„Domnul i-a zis lui Moise: «Scrie aceste cuvinte, căci pe temeiul acestor cuvinte am încheiat un legământ cu tine şi cu Israel»” (Exod 34:27).

„În al patrulea an al domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, următorul cuvânt a venit la Ieremia de la Domnul: «Ia un sul de carte şi scrie în el toate cuvintele pe care ţi le-am spus cu privire la Israel şi la Iuda şi cu privire la toate naţiunile, din ziua când ţi-am vorbit, pe vremea lui Iosia, până în ziua de azi!»” (Ieremia 36:1-2).

„Du-te acum de scrie aceste lucruri pe o tăbliţă şi gravează-le într-o carte, ca să rămână pentru ziua de apoi, ca mărturie pentru veci de veci” (Isaia 30:8).

„Când L-am văzut [pe Iisus], am căzut la picioarele Lui ca mort. Dar El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, zicându-mi: «Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, dar iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile Morţii şi ale Locuinţei morţilor. Scrie deci lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi lucrurile care vor avea loc după acestea»” (Apocalipsa 1:17-19).

„Deoarece mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire despre lucrurile pe deplin crezute printre noi, aşa cum ni le-au încredinţat cei care de la început au fost martori oculari şi au devenit slujitori ai Cuvântului, mi s-a părut şi mie potrivit, preaalesule Teofile, după ce-am făcut cercetări amănunţite asupra tuturor acestor lucruri, de la începutul lor, să ţi le scriu în ordine, unele după altele, ca astfel să poţi cunoaşte temeinicia lucrurilor în care ai fost învăţat” (Luca 1:1-4).

„Iisus a mai făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în această carte. Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Iisus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând să aveţi viaţă în Numele Lui” (Ioan 20:30-31).

„...din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Cristos Iisus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu [inspirată de Dumnezeu] şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:15-17).

„Trebuie să înţelegeţi că nicio profeţie din Scriptură nu este interpretarea cuiva. Căci nicio profeţie n-a venit vreodată prin voia omului, ci oameni sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit călăuziţi de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:20-21).

„El [Iisus] le-a zis: «O, nepricepuţilor şi înceţilor cu inima, când este să credeţi tot ce au spus profeţii! Nu trebuia să sufere Cristosul aceste lucruri şi să intre în gloria Sa?» Şi începând de la Moiseşi de la toţi profeţii, El le-a explicat în toate Scripturile lucrurile cu privire la Sine” (Luca 24:25-27).

„El [Iisus] le-a zis: «Acestea sunt cuvintele pe care vi le spuneam când încă eram cu voi, că trebuie împlinite toate lucrurile scrise despre Mine în Legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi». Şi El le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile” (Luca 24:44-45).

După ce am văzut Codul lui da Vinci...

Întrebare: „După ce am văzut Codul lui Da Vinci, mă întreb dacă Biblia, Iisus sau ceva din Creştinism mai este adevărat?”

Răspunsul nostru: Primul lucru care îţi atrage atenţia în Codul lui Da Vinci sunt numeroasele informaţii de fond incluse în povestire. Aceste informaţii vitale se furişează în text în mod accidental, fără prea mult zgomot, ca şi cum Brown ar pretinde în mod politicos că cititorul este deja familiar cu acestea.

Deşi menţionează evenimente istorice, Dan Brown le dă o interpretare cu totul nouă şi fictivă. Este ca şi cum ai scrie o povestire despre Paul Revere, Boston Tea Party şi Declaraţia de Independenţă, care susţine că, dacă citeşti corect Declaraţia de Independenţă, îţi vei da seama că ea vorbeşte despre modul în care părinţii fondatori au pus bazele unui cartel secret de droguri. În acelaşi fel, Codul lui Da Vinci creează o povestire fictivă folosind nume din realitate.

Un bun exemplu de istorie acoperită de ficţiune în Codul lui Da Vinci este versiunea pe care o dă el la modul în care s-a format Noul Testament.

Codul lui Da Vinci sugerează că Noul Testament „a evoluat în urma numeroaselor traduceri, adăugiri şi revizuiri”. Mulţi oameni au acceptat rapid ideea lui, conform căreia Noul Testament a fost scris într-o limbă, iar apoi a fost tradus într-o altă limbă din care a fost tradus din nou în alta, în alta şi tot aşa până în ziua de azi. Acest lucru ar putea fi asemănat cu telefonul fără fir, acel joc al copiilor, în care mesajul este şoptit la urechea primului copil şi trece apoi pe la toţi ceilalţi până la capătul şirului unde ajunge cu totul schimbat faţă de cel transmis la început. Este un joc foarte amuzant, dar nu ai vrea să transmiţi un mesaj important în acest fel. Şi nici Biblia nu a apărut aşa.

Diferenţa dintre „telefonul fără fir” şi Biblie este că toate traducerile Noului Testament au fost făcute direct din original, adică din greacă. Noi nu avem un turn înclinat de traducere, în care problemele inevitabile ce însoţesc translatarea limbii se înmulţesc pe măsură ce textul trece din grecă în latină, apoi în franceză, engleză, ş.a.m.d. Mai degrabă, ceea ce avem se aseamănă mai mult cu 1000 de pictori care fac reproduceri după originalul Mona Lisa. Presupunând că toţi îşi cunosc meseria, reproducerile lor vor fi egale cu originalul. Vor diferi uşor, aproape imperceptibil: acest pictor apasă mai tare cu pensula decât celălalt, ş.a.m.d. Cu toate acestea, te vei uita la fiecare tablou şi vei excalma: „Ce frumos! Aceasta este Mona Lisa!” Biblia pe care Biserica o foloseşte astăzi este aceeaşi pe care a folosit-o întotdeauna.

Codul lui Da Vinci susţine în mod greşit că Noul Testament s-a format în jurul anului 325 d.Cr. De ce greşit? Pentru că astăzi există copii întregi ale multor cărţi din Noul Testament, care datează de dinainte de anul 200 d.Cr. Iar noi ştim că folosirea Noului Testament pe care-l avem astăzi a fost larg răspândită în bisericile creştine în primii 125 de ani de la scrierea sa. Nu numai atât, dar părinţii apostolici şi învăţătorii creştini timpurii, care i-au cunoscut şi au studiat pe lângă apostolii lui Iisus, au citat din aproape fiecare carte a Noului Testament pe care îl avem astăzi. Aceşti oameni au scris într-o perioadă de până la 150 de ani de la moartea şi învierea lui Iisus şi au presupus că şi cititorii lor acceptă Scripturile la care au făcut ei referinţă. Ar fi chiar posibil să se reconstituie relatările din Evanghelii placând doar de la citatele părinţilor apostolici.

O altă mare născocire din Codul lui Da Vinci te modul în care Dan Brown vorbeşte despre Constantin şi Noul Testament. În povestirea lui Dan Brown, Constantin este conspiratorul diabolic, care complotează să refacă Noul Testament şi să îndrepte Creştinismul într-o direcţie cu totul nouă. Dacă stai să te gândeşti, o simplă privire la istoria reală face ca cele afirmate în povestire să pară comice. Oricine care-şi cunoaşte istoria poate vedea că împăratul Constantin, oricât de împărat roman a fost, n-ar fi putut realiza niciodată această deturnare totală a Creştinismului. Secole de istorie creştină înainte de Constantin stau ca mărturie că creştinii nu ar fi acceptat niciodată o Biblie falsă, mai ales dacă era impusă de Roma. Romanii au fost cei care au crucificat, au omorât cu pietre, au spânzurat, au ars de vii, au decapitat şi au ucis mii de creştini din cauză că au refuzat să îşi renege credinţa. Aceste persecuţii au încetat cu doar doisprezece ani înainte de presupusa intervenţie a lui Constantin. Este absurd din partea Codului lui Da Vinci să sugereze că întreaga Biserică creştină ar fi acceptat un Nou Testament fabricat de la persecutorii lor anteriori.

Codul lui Da Vinci pretinde de asemenea că Manuscrisele de la Marea Moartă şi Codexurile de la Nag Hammadi dovedesc faptul că Noul Testament a fost schimbat pentru ca Iisus să apară ca Dumnezeu. Ambele seturi de documente există şi majoritatea oamenilor cel puţin au auzit despre ele. Problema care se pune aici este conţinutul lor. Manuscrisele de la Marea Moartă conţin în principal copii ale Vechiului Testament, rugăciuni evreieşti şi scrieri despre viaţa uneia sau mai multor comunităţi evreieşti mici. Ele nu vorbesc deloc despre Iisus. Importanţa lor constă în faptul că arată caracterul demn de încredere al copiilor care s-au făcut de-a lungul secolelor la Vechiul Testament.

Manuscrisele din biblioteca de la Nag Hammadi este puţin diferită, pentru că scriitorii lor au auzit în mod evident despre Iisus. Aceste codexuri sau papirusuri au fost datate din perioada 350-400 d.Cr. Se pare că ele au fost scrise de membrii sectei religioase gnostice, care Îl recunoşteau pe Iisus ca fiind Dumnezeu, dar care interpretau mesajul Său într-un mod foarte diferit. Gnosticismul a fost respins cu fermitate de către Biserica creştină cu mult timp înainte de Constantin.

motto-ul vietii

Dimineata ziua si seara stau in prezenta Ta
Vorbeste-mi Tu, Vorbeste-mi Tu,
Vorbeste-mi Tu numai Tu